duminică, 14 iulie 2013

Tartă de vară cu căpșune, mascarpone și lime

Vara este momentul ideal pentru a prepara tarta cu căpșune și mascarpone. Nu sta pe gânduri, mergi la piață, cumpără cele mai coapte și aromate căpșune și bucură-ți familia cu un desert delicios și ușor de preparat.




Vânzătorul de la magazinul de lângă cafenea mi-a dat, ieri, o caserolă cu căpșune, pot spune că au fost primele adevărate. Forme perfecte, mărimi diferite, coapte complet, parfumate, aromate, suculente și foarte dulci. Sunt căpșune norvegiene și, cumva, am intuit eu în urmă cu câțiva ani, prin 2011, mai exact, că voi ajunge și voi scrie de acolo de unde căpșunele sunt excelente în august. E abea iulie, dar chiar sunt cele mai bune și toată lumea le laudă, chiar mai bune decât cele din grădina bunicii. Le-am spălat și, încântată de plăcerea gustului, le-am mâncat, pe rând, pe toate. Trebuia să le iau cu mine, acasă, să prepar ceva dulce deosebit și am reușit să nu cumpăr tot stocul pe ziua respectivă. Cât ține sezonul, căpșunele vor face parte din dieta mea zilnică. 

Ingrediente pentru blatul de tartă: 300 gr. făină albă (formă de tartă cu diametrul de 28 cm.), un vârf de cuțit de sare, 150 gr. unt nesărat, rece, tăiat în cuburi, 8-9 linguri de apă sau cuburi de gheață, o lingură de zahăr.
Ingrediente pentru umplutură: 200 gr. de smântână pentru frișcă, 250 gr. de mascarpone, sucul de la un lime, esență de vanilie, 4 linguri de zahăr pudră, 600 gr. de căpsune curățate și tăiate. 

S-ar putea să-ți mai placă și plăcinta cu căpșune și rubarbă, un alt desert delicios de sezon.

Preparare:
Pasul 1. Dacă ai un robot de bucătărie, pune toate ingredientele pentru blat și pulsează de câteva ori până aluatul va fi gata. Dacă folosești metoda tradițională, amestecă făina, sarea și zahărul într-un bol mare, apoi adaugă cuburile de unt rece. Cu ambele mâini sfărâmă bucățile de unt și amestecă-le cu făina, apoi adaugă apă și frământă lejer. Când aluatul se desprinde de pe degete înseamnă că este gata.
În momentul acesta ai două posibilități. Fie formezi o bilă care va sta la frigider cel puțin 30 de minute, fie întinzi aluatul cu mâna direct în foma de tartă. Dacă optezi pentru prima variantă, după cele 30 de minute scoate aluatul, lasă-l puțin să se dezghețe apoi întinde-l cu sucitorul. Diametrul cercului format trebuie să fie cu aproximativ 4 cm mai mare decât diametrul formei de tartă. Înțeapă aluatul cu furculița din loc în loc. Dacă optezi pentru varianta a doua, lasă aluatul la frigider cel puțin 30 de minute, apoi scoate-l, înțeapă-l cu furculița și pune-l în cuptor. Eu prefer varianta a doua, e mai ușor de făcut, rezultatul fiind același. Coace aluatul de tartă la 180 de grade, pentru circa 15 minute sau până se rumenește.

Pasul 2. Într-un vas amestecă pentru câteva secunde crema mascarpone. În alt vas, cu ajutorul unui mixer, bate smântâna pentru frișcă până se întărește apoi adaug-o peste mascarpone. Pune sucul de lime, esența de vanilie (după gust) și zahărul pudră și amestecă până ingredientele se omogenizează. Adaugă crema obținută peste blatul de tartă, repartizează căpșunele după preferință și pune tarta la frigider. După cel puțin o oră este gata de savurat. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...