marți, 16 iulie 2013

Pancakes cu coacăze și căpșune

Gătesc ce aveam obiceiul să mănânc acasă la mama și gătesc lăsându-mă inspirată de forografii, rețete, ingrediente, arome, ciudățenii... 
Gătesc orice pot.
De curând, în cele două zile cât am rezistat fără laptop, mi-am instalat câteva zeci de aplicații despre gastronomie pe telefon, pe multe dintre ele nici nu le-am deschis încă, unele mi se par interesante, iar pe altele, destul de multe, le voi șterge. Deci mai am o sursă de inspirație, mereu cu mine. Așa am ajuns... Alteori mă duc la piață și mă hotărăsc ce să gătesc în fața rafturilor. De multe ori, recunosc, gătitul mă apucă de foame și combin ce găsesc prin bucătărie. Mai gătesc și în funcție de starea de spirit, de data asta, mă duc la magazin și iau fix ce îmi trebuie pentri a prepara ceva anume. Și... gătesc la cerere. În fine, asta e flecăreală pe lângă subiect, chiar unul interesant, despre stilul de gătit ce diferă în fucție de starea de spirit.
De data asta cheful m-a apucat brusc, m-am surprins făcând pancakes. Nu am făcut niciodată ceva asemănător (clătite, waffles) folosind cantități de ingrediente exacte, deși am scris o rețetă de clătite inspirată dintr-o carte de bucate. Mai bine să povestec cum fac eu pancakes.

Într-un bol adânc am bătut două ouă cu vreo două linguri de zahăr, apoi am adăugat lapte, să zic că erau cam trei căni. Am mai învârtit puțin cu telul și am început să torn făina, puțin câte puțin amestecând mereu, astfel încât să nu se formeze cocoloașe. Am pus și o linguriță cu vârf de praf de copt, un praf de sare și am continuat cu făina până compoziția s-a îngroșat și a devenit greu de amestecat. Am adăugat unt topit, esență de vanilie și scorțișoară. Apoi am lăsat compoziția să se odihnească nițel. Le-am copt în wok, pe ambele părți, cu puțin ulei de măsline adăugat la fiecare bucată. Iar pentru că e vară și pe cât posibil încerc să evit, măcar acum, consumul de gemuri și dulcețuri, am adăugat, la coacere, fructe. Cum? După ce am turnat compoziția în wok, cam un polonic pentru fiecare bucată, am presărat cu grijă, apăsând ușor, coacăze și căpșune. Aveam niște coacăze congelate și vroiam să scap de ele, așa că le-am dezghețat și am scurs apa, iar căpșunele le-am tăiat bucățele. Nu am pus coacăzele direct în compoziție pentru că nu erau proaspete și uscate ci congelate și umede, deci clătitele mele ar fi devenit mov, la fel ca faianța, aragazul, lingura de lemn, mâinile mele, dulapul, robinetul, maieul, napronul, coada de la mătură, suportul de prosoape de hârtie, mânerul de la dulap, papucul drept...
După ce am copt toate clătitele americane, am construit și eu tortulețul, am adaugat miere, zahăr pudră și am mâncat. Dacă ți se pare că nu sunt destul de dulci pentru gustul tău, poți adauga frișcă între straturile de pancakes.



Like and Share dacă ți-a plăcut varianta mea de pancakes! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...