miercuri, 24 iulie 2013

Bruschette cu roșii


Bruschette cu roșii, ulei de măsline, busuioc și usturoi

Când am făcut pentru prima dată bruschette, îmi aduc aminte perfect, am creat niște feliuțe de pizza printr-o metodă greoaie și deloc gustoasă. Am prăjit feliile, am pus peste ele ce am pus, apoi erau prea reci și le-am băgat la microunde. S-a înmuiat pâinea, s-au încălzit roșiile, iar cașcavalul s-a scurs prin farfurie. Un dezastru, dar am continuat să mai fac pizza în felul ăsta, gustul nu era rău (?!). Într-un final, am vrut neapărat să mănânc acasă bruschette care să aibă același gust, dacă se poate, cu cele pe care le-am mâncat în Italia. La prima rețetă încercată, bruschettele au ieșit minunate. Tot ce a trebuit să fac, a fost să citesc o rețetă și nu să fac de capul meu, fără să am habar ce să combin și cum să combin, și, cel mai important, fără să complic lucrurile. Totul e foarte simplu cu bruschettele, de fapt. Ceea ce am făcut de data asta, nu e chiar ca la carte pentru că nu am folosit felii mari de pâine, așa cum spune Jamie, dar pâinea fiind de bună calitate, bruschettele au ieșit destul de bine. Deci, dacă vrei să fie bune, nu folosi o franzelă obișnuită, ci o pâine țărăneasă bună. Rețeta e de la Jamie Oliver, să fie clar și fără surprize :)



Ingrediente: pâine, mix de roșii gustoase, busuioc, usturoi, ulei de măsline extravirgin, oțet de vin alb, sare și piper. 
Preparare: taie pâinea pe din două, apoi felii de aproximativ 1 cm grosime și prăjește-le pe grătar, pe ambele părți. Când sunt gata rumenite, freacă-le cu un cățel de usturoi tăiat, pe ambele părți, stropește-le cu ulei de măsline și presară puțină sare. Aceasta a fost bruschetta de bază. De aici lasă-ți liberă imaginația și pune pe ea orice combinații îți plac. 
Bruschetta cu roșii: dacă ai răbdare, după ce speli și tai roșiile alea bine coapte, parfumate și cărnoase, scoate semințele. Eu nu le-am scos, prea multe, prea mici, prea foame... Peste roșii rupe frunzele de busuioc, condimentează cu sare și piper, adaugă ulei de măsline, oțetul de vin alb și amestecă. Așează această salată peste bruschette și gata. Asta e! 




2 comentarii:

  1. Ador bruschetele si ale tale arata foarte bine! Te invit la Provocarea dulce romanie de luna aceasta cu un ingredient si o tema care s-ar putea sa iti placa ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru invitatie! Este intr-adevar o provocare pentru mine :) Am citit, m-am decis - particip, ma gandesc, apoi ma apuc de treaba. Succes! :*

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...