vineri, 19 iulie 2013

Salată de ardei copți

Salată de ardei capia copți cu sos de roșii coapte, pătrunjel și usturoi

Mi-o amintesc pe mama în bucătărie, destul de vag, pentru că intram acolo doar pentru că nu-mi puteam stăpânii răbdarea și gustam din mâncare înainte să fie gata, iar ea, când mă prindea nu pierdea momentul să îmi explice ce face și de ce procedează așa. Nici nu mă gândeam atunci că sfaturile ei, neascultate cu atenție, mă vor însoții și ajuta în obiceiurile noi create, în bucătărie. Parcă o văd cum punea sare peste ardeii bine copți, după ce îi scotea într-un vas, și apoi îi acoperea cu un prosop de bucătărie și parcă o aud cum îmi spunea ''trebuie să îi lași cel puțin 15 minute să se înăbușească''. Cu prima ocazie, adică peste o lună și jumătate o voi pune la treabă, iar pozele pe blog. Măcar o rețetă să iasă. Iar bunica mea va face o plăcintă dobrogeană cu brânză, preferata mea. Poate și niște gogoși și sărmăluțe în foi de viță. Ahh, și supă delicioasă cu găluște, și supă cu tăiței fini, perfecti. Mi s-a făcut foame și nimic nu m-ar mulțumii acum, nici salata de ardei și nici somonul la cuptor cu sos olandez pe care l-am gătit azi. Dar o singură gălușcă, făcută de mama mea, m-ar face fericită.

Pe lângă capia am copt și câteva vinete, am făcut și niște cartofi cu unt și rozmarin în staniol, sub jar, și câteva pulpe de pui pe grătar, cu mirodenii. Dacă ar fi să aleg între capia și vinete, aș alege salata de vinete cu maioneză și puțină ceapă, dar încep cu ardeii, păstrez ce-i mai bun la urmă.

Ingrediente: ardei capia, roșii, usturoi, ulei, oțet de vin alb, pătrunjel, usturoi, sare și piper. Poate și puțin ardei iute, după preferințe.

Preparare: Coace ardeii pe grătar, cuptor, plită ori tigaie, pe ambele părți cu grijă să nu se ardă, până se înegresc. La fel și roșiile. Pune ardeii și roșiile, apoi, într-un vas, așa cum am scris mai sus, cu sare și acoperite pentru 10-15 minute. Curăță legumele de pielițe și pune ardeii într-un vas puțin adânc, iar roșiile pasează-le sau dă-le pe răzătoarea mare (scoate semințele, înainte, dacă ai răbdare sau strecoară sosul printr-o sită). Se face puțin mujdei și se amestecă cu roșiile pasate și cu pătrunjelul tocat mărunt. Adaugă oțet, după gust, și sare, dacă mai e nevoie, puțin piper și toarnă sosul de roșii peste ardeii capia. Lasă salata la frigider până se răcește. Delicios românesc!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...