luni, 19 august 2013

Frigărui de pui și creveți

Sunt zile când nu știu ce am prin frigider, e adevărat. Tot ce-mi doresc e să bat din palme și să-mi apară direct pe masă mâncare bună de tot. Cum magia în bucătărie stă doar în experiența și măiestria bucătarului (trucuri pe care le prind din mers, nu sunt bucătar, dar am această mare pasiune), sunt nevoită să mă descurc cu ce găsesc pe rafturi sau în congelator. Ceva trebuie să mănânc, ceva bun trebuie să iasă.

Aveam piept de pui, niște legume și, spre norocul meu, ceva creveți congelați și decorticați. E adevărat că aveam chef de grătar, să iasă acolo puțin fum (a ieșit cam mult de la cărbunii ăștia toxici care ard până mâine dacă îi las), să aud o sfârâială și să meargă cu bere. Am făcut frigărui mix de pui cu creveți. Chiar dacă de regulă pun carnea să stea măcar câteva ore la frigider într-o marinată, să se împrietenească aromele și să se frăgezească, de data asta n-am avut timp. Se mai întâmplă, nu-s atât de organizată încât să știu mereu la ce oră mănânc și ce voi avea în farfurie la cină. 


Așadar, ai nevoie de... 'nu-i așa!' piept de pui, creveți, condimente, ceapă, bețe pentru frigărui, iaurt (opțional), ceva legume.. ce ai prin frigider, sau dacă ești un norocos, ce ai prin grădină, iar în cazul ăsta te invidiez și te apreciez în același timp. După părerea mea, cel mai sănătos stil de viață este cel care se bazează pe ce are omul în ogradă. Aici se adaugă și alimentele rezultate în urma proceselor homemade de prelucrare a materiei prime. Incurajez agricultura BIO, fie ea industrială sau individuală. Și visez la grădina mea, într-o bună zi. Hai să vă arăt, că tot veni vorba, o grădină faină de tot, Grădina Cosminei, iar dacă ești din București, te poți aproviziona de acolo. Mai mult decât atât, o chestie care mi s-a părut foarte, foarte faină, te poți duce singur să culegi legumele. Ei, ce zici de asta?


Revenind la frigăruile mele, prepararea este foarte simplă. Taie pieptul de pui cubulețe, iar restul de legume după cum ai chef, dar nu bucăți prea mari, să nu fie cu mult mai mari decât cuburile de pui. Acum e timpul să pregătești marinata. Într-un bol mai mare, unde să-ți încapă puiul și creveții, pune 2-3 linguri de ulei de măsline, sare, piper, puțin chilli uscat, curry, boia de ardei, cimbru, oregano, usturoi pisat și puțin iaurt, o ceașcă. Amestecă puiul și creveții cu marinata, iar dacă ai timp pune totul la frigider pentru câteva ore. Eu am avut la dispoziție doar jumătate de ceas, dar a ieșit și așa foarte bun. Când grătarul este aproape gata să primească carnea, pregătește frigăruile, înfigând carnea și creveții pe bețe, alternând cu legume. Stai pe lângă grătar, carnea de pui și creveții se fac destul de repede și nu-ți dorești să se ardă. Pregătește, între timp, un mujdei de usturoi cum îți place ție. Mai ai nevoie doar de pâine proaspătă și bună (și cartofi prăjiți). Masa e gata!  Enjoy!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...