luni, 30 septembrie 2013

Pilaf cu roșii și carne de pui

Revin cu greu după un concediu de aproape o lună, dar sper să revin în forță. 
Am fost în România, unde m-am simțit bine în vizită să fiu, dar am fost și o săptămână în spectaculoasa insulă grecească, Santorini. A fost perfect! Mâncarea superbă! Dar despre asta am să povestesc într-un material separat. De acolo mi-am cumpărat o carte de bucate grecești. Ceea ce am gătit astăzi este rețetă din carte, dar nu mi se pare a fi ceva chiar tradițional Greciei. Oricum, de-a lungul timpului, migrația popoarelor și-a pus amprenta și în gastronomie. Așa a ajuns sarmaua fel tradițional românesc. Probabil de aceea mi se pare că acest pilaf cu roșii și carne de pui nu este o rețetă întru totul grecească, pentru că am întâlnit-o la mine în familie de când mă știu. Doar modul de preparare e ușor diferit, iar  calitatea orezului e alta. Păi acum 15 ani, se găsea orez în România cam de un singur tip, din acela cu bobul spart, de cea mai slabă calitate. Pilaful cu găină de curte era foarte bun, indiferent de ce orez se folosea. Și atunci eram oricum prea mică să fi știut de Basmati. 

Ingrediente (3 porții): 

  • 6 copănele de pui, fără piele
  • 1 ceașcă și jumătate de orez cu bob lung, spălat în cel puțin 3 ape
  • 3 roșii bine coapte, decojite, tăiate cubulețe
  • 1 ceapă mare, tăiată mărunt
  • 4 linguri de ulei de măsline extravirgin
  • aproximativ 4 cești de supă pui sau de legume (sau apă), fierbinte
Preparare:
Călește ceapa în uleiul de măsline la foc mediu, aproximativ 10 minute. Adaugă bucățile de pui și prăjește-le până devin aurii, apoi adaugă roșiile și o ceașcă de supă de pui fierbinte (folosește aceeași ceașcă pentru a măsura cantitățile). Asezonează cu sare și piper (am pus și două cuișoare, din partea casei), acoperă caserola și gătește în continuare la foc mediu pentru aproximativ 30 de minute, amestecând din când în când. Ai grijă să nu se lipească. Când sosul a scăzut, adaugă încă 3 cești de supă fierbinte și adaugă orezul, repartizându-l cât se poate de uniform. Acoperă și gătește la foc mic pentru încă 15 minute. Gustă orezul, dacă nu e încă gata, mai gătește 5 minute. Pătrunjelul nu era în rețetă, dar mie îmi place mai mult așa. Nu ezita să îl adaugi la sfârșit, direct în farfurie, mai ales dacă îl ai în casă. De asemenea, nu ezita să prepari acest pilaf ori de câte ori vrei ceva rapid, simplu și gustos. Este foarte bun!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...