Pentru prima dată am auzit de rubarbă în serialul Fringe, în care Dr. Bishop manifesta o pasiune pentru plăcinta cu rubarbă. M-am întrebat ce este și ce gust are, am cautat-o pe internet, am citit despre ea, dar nu mi-a stârnit curiozitatea într-atât încât să o cumpăr.
Locul de unde ne aprovizionăm de obicei este o combinație de piață și supermarket, unde găsesc orice ingredient am nevoie în aventurile mele prin bucătărie, de la plante și legume pe care le cunosc și le aleg cu ușurință, la rădăcinoase și fructe care nu știu dacă se consumă crude sau gătite, cu coajă sau fără sâmburi, la paste și sosuri, pe care nu știu dacă voi avea ocazia să le încerc vreodată. Zilele trecute, în plimbarea mea la piață, printre aglomerarea de legume frumoase, atât de frumoase că aș fi cumpărat câte puțin din fiecare sortiment, am zărit rubarba, așezată între praz și țelină. Mi-am spus că trebuie să o gust, să fac plăcinta. M-am jucat de-a "patiseria" și a fost nevoie să prepar plăcinta de trei ori până să fiu satisfăcută. Acum mă laud cu experiența.
Am căutat pe internet rețete, le-am selectat, citit, comparat, mă simțeam gata de treabă, dar lipsea forma de plăcintă. Fuga la Ikea, nimic potrivit, dezamăgită de slaba aprovizionare în sectorul ăsta. Tristețea a durat doar până la Mall, de unde, dintr-un magazin de accesorii de bucatărie, am cumpărat o piesă minunată pentru tarte și plăcinte. Eram, în sfârșit, pregătită, entuziamată să mă apuc de lucru, dar tot mai lipsea ceva, timpul.
Prima plăcintă a fost făcută fără ingredientul care lega compoziția, făina de tapioca. Gustoasă, dar nu era legată, se formase o dulceață în loc de gem. Peste câteva zile am mai făcut o plăcintă, dar nici de data asta nu mi-a plăcut sau mai bine zis nu am avut răbdare să trag concluziile. Din motive pe care nu le mai amintesc m-am supărat foarte tare, plăcinta fiind cea pe care a căzut răzbunarea. N-am mai lăsat-o să se răcească, am tăiat-o călduță și s-a împrăștiat. Mi-am băgat mâinile în ea și m-am jucat cu compoziția la fel cum o făceam în grădina din spatele blocului, pe la cinci ani, cu plăcintele din țărână, la sfârșitul jocului de-a cofetăria. A treia plăcintă a ieșit perfect. Poate e o afirmație falsă pentru că nu am mâncat plăcintă cu rubarbă în altă parte, deci nu am termen de comparație. Dar mi-a ieșit ceva cu care mă pot mândri.
E foarte important să îți cunoști forma de plăcintă. Majoritatea rețetelor pe care le-am citit nu menționau diametrul vasului. În plus, uitându-mă la îngredinete și la poza anexată, mi-a fost ușor să îmi dau seama că nu au nicio legătură una cu alta. În schimb, informațiile de pe bloguri mi-au fost de ajutor. Sunt de părere că cea mai bună rețetă e cea pe care și-o ajustează fiecare, în fucție de formă și gust. La început părea greu, dar după trei încercări pare o joacă prepararea plăcintei cu rubarbă.
Bine de știut:
Se poate folosi și o formă tradițională de tartă, dar este riscant. Umplutura va bolborosi în timpul coacerii și poate să dea pe afară. Ce urmează? Cuptor ars, fum, dezastru! Dar nu este imposibil, de aceea trebuie reduse cantitățile și iată de ce spun că fiecare trebuie să își facă propria rețetă.
Nu faceți ca mine, nu renunțați la amidon sau la făina de tapioca! Aceste ingrediente fac compoziția să se lege în timpul coacerii. O altă variantă pe care am întâlnit-o în rețetele consultate este cea în care compoziția se fierbe ca pe gem, înainte să fie adăugată peste blat, dar eu nu am făcut așa. Mi se pare mai complicat, practic este o operațiune în plus.
Aluatul poate fi și el preparat în diferite moduri. Fie la mână, fie în blender.
La joacă!
Forma pe care am folosit-o este de 28 de centimetri și puțin mai înaltă decât una obișnuită de tartă.
Ingrediente pentru aluat: 300 gr. făină, 150 de unt nesărat, 8 cuburi de gheață, o linguriță de zahăr și puțină sare.
Ingrediente pentru umplutură: 400 gr. de rubarbă taiată rondele și aceeași cantitate de căpșune, tăiate în două, 120 gr. de zahăr, 3 linguri cu vârf de făină de tapioca, un vârf de cuțit de sare, coaja rasă de la o portocală.
Preparare: Combină făina, zahărul și sarea și pune-le în blender. Adaugă untul și pulsează până se amestecă, apoi pune treptat cuburile de gheață. Se pot adăuga în final 2-3 linguri de apă, astfel aluatul se va omogeniza mai bine. Când aluatul se va dezlipi ușor de pe pereții blenderului, scoate-l și frământă-l lejer cu mâna încă 2-3 minute. Separă aluatul în două părți și pune-l în frigider. E bine să stea cel puțin o oră și scos cu zece minute înainte de folosire. Eu l-am lăsat circa 30 minute.
Întinde două discuri de 31-32 cm fiecare. Prima foaie se așează ca bază în forma de plăcintă unsă cu unt sau ulei, iar din a doua foaie se taie 12 fâșii cam de un centimetru fiecare, pot fi chiar și mai groase, dar nu mai subțiri.
Amestecă căpșunele cu rubarba, zahărul, făina de tapioca, sarea și coaja de portocală și pune-le peste blat. Împletește apoi fâșiile peste plăcintă, ajutându-te de imaginație, dacă este pentru prima dată, și îmbină-le prin răsucire la margine. Presară o lingură rasă de zahăr brun și coace 20 de minute la 200 de grade, apoi încă 40 de minute la 180 de grade. Dacă se rumenește prea tare poți acoperi plăcinta cu o folie de aluminiu. Pentru un luciu deosebit, scoate plăcinta în ultimele zece minute de coacere și unge-o cu ou bătut. Așteaptă să se răcească înainte să o tai. Este delicioasă cu înghețată de vanilie. Enjoy!
